PUŞLAMAUA de la etajul 13 - 26 martie ora 19:00

PUŞLAMAUA de la etajul 13

Categorie :TEATRU

Sala Pictură, TNB, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 2, sector 1

Pușlamaua de la Teatrul Național

Pe 26 martie, de la ora 19.00, Sala Pictura a Teatrului Național din București se va transforma în spațiul de joacă al Pușlamalei de la etajul 13. Textul scris de Mircea M. Ionescu, jucat de actrița româno-canadiană Claudia Motea, în regia lui Vlad Stănescu, deschide o nouă perspectivă explozivă în lumea teatrală.

Personaj simbol al Tineretului zilelor noastre, „Pușlamaua”, este o puștoaică de 15 ani percepută de societate ca fiind „și bună și rea și nebună” care transmite, prin rolul compozițional de excepție al actriței Claudia Motea, un mesaj pozitiv, potrivit căruia oamenii să nu mai trăiască, în continuare, „cu frâna de suflet trasă”.

Dramaturgul Mircea M. Ionescu dăruiește scenei un text de o mare valoare umană cu un dezinvolt curaj și rafinament metaforic, pe care actrița Claudia Motea îl fructifică, excelent, prin talentul ei care a consacrat-o, sensibilizând la modul cel mai profund inima spectatorului.

În deplină simbioză cu textul, este muzica scrisă de Dennis Dreith, compozitor american care a semnat coloana sonoră a unor filme celebre, precum Jurrasic Park, Brave Heart și sunetul asigurat de Alexandru Rădulescu, inginer electroacustic la Teatrul Național București.

Claudia Motea a fost remarcată datorită talentului său actoricesc, dar și pentru cel de dramaturg/scenarist, în țară, precum și în străinătate, obținând mai multe premii și distincții din partea unor instituții de prestigiu. The Theatre Film Festival London Canada i-a acordat titlurile de Best Actress, Best Original Script, Best Audience Award și o nominalizare Brickenden Award. În anul 2015 a primit Premiul de Excelență în cadrul Galei Celebrităților, iar în 2016 a fost aleasă Femeia Anului la Gala Femei de Succes. În prezent este director artistic al Teatrului „NOSTRUM”, afiliat Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și președinte al Departamentului Artele Spectacolelor al Uniunii Artiștitor Plastici.

1Alege reprezentaţia :


2Alege locurile :


Mod selecţie locuri:

;